Am primit pe mail acest material, probabil l-ati primit si unii dintre voi. Daca veti avea rabdare....
Se va vorbi înca mult timp despre criza în care a plonjat întreaga lume. În ziarul german Die Zeit a aparut recent o analiza relevanta pe tema enuntata în titlu si al carei text îl redam în forma prescurtata :
Criza financiara a distrus uriase avutii. Totusi, miliardele nu au disparut, ci tocmai se redistribuie. Le putem da de urma la firmele americane de constructii, la managerii unor banci din Germania si la investitori din China .
La 31 octombrie 2008, faxul Fondului special pentru stabilizarea pietelor financiare, creat anume pentru acest scop de statul german, intra un fax cu antetul Commerzbank, prin care acesta solicita nici mai mult nici mai putin decât 8,2 miliarde euro ca sprijin pentru iesirea din criza. La putine zile dupa aceea, Hypo Real Estate anunta numai pentru trimestrul III o pierdere de 3,05 miliarde. Tot în acele zile, presedintele Consiliului de Administratie al Deutsche Bank recunostea: „ Aceasta este prima criza globala adevarata si ne aflam înca în faza deslusirii mijloacelor de a o combate ".
Banca Angliei aprecia la acea vreme ca pierderile institutiilor financiare se cifreaza la 2,8 trilioane dolari. Se spunea adesea ca banii s-au facut scrum, ca au fost pulverizati, ca au disparut. Ca distrugerea lor continua. Cât de mare va fi pierderea în final? Nimeni nu stie câte banci si concerne vor trebui salvate de guverne. Dar cea mai interesanta întrebare este: UNDE SE AFLA BANII ?
În desertul Nevada milioanele s-au transformat în vile luxoase !
La aceasta întrebare vom afla un raspuns complet dupa ce vom întreprinde o lunga calatorie ce ne va duce în desertul american Nevada si în zonele preorasenesti ale marilor metropole americane, în centrul financiar din Frankfurt si în China, la managerul financiar al unui fond de stat. Vom vedea ce face premierul italian Silvio Berlusconi, dar si o pensionara din Germania care a avut intuitia de a nu-si risca banii în aceasta criza, bani care ajuta acum la gestionarea crizei, desi ea n-are nici o idee de cele ce se întâmpla.
Pe parcursul acestei calatorii, vom vedea ca banii rar dispar pe o perioada mai lunga si înca mai rar ca se transforma în scrum. Cel mai adesea ei îsi schimba doar stapânii.
Totusi, unde sunt cele 2,8 trilioane dolari? Cel mai în masura sa raspunda la aceasta întrebare e un economist german, Max Otte, care chiar a înteles ce s-a întâmplat în anii trecuti în economia mondiala. Cu 2 ani în urma, acesta era un necunoscut profesor de economie la Institutul superior de economie din Worms. Spre deosebire de altii, el nu a crezut o clipa ca actiunile vor creste la infinit, fiind convins ca lumea se îndreapta spre catastrofa. A scris o carte pe care a intitulat-o „Crahul se apropie" si a publicat-o în 2006. Initial nu s-a bucurat de vreo atentie, dar acum a ajuns bestseller !
M. Otte ne propune mai întâi o calatorie în zonele amintite din America, unde se afla gata construite sau în faze avansate mii si mii de case, întregi asezari. Boom-ul imobiliar dureaza de 10 ani si a fost posibil pentru ca cine a vrut si n-a vrut a primit credite . La marginea orasului Las Vegas s-a construit de 550 milioane dolari pe 790 hectare. În întreaga America s-au construit 4,67 milioane case si locuinte proprietate privata luxoase, adica 990 miliarde dolari bagati în pereti, dusumele, scari, ferestre etc. În toti acesti ani, americanii au cumparat tot ce avea 4 pereti. Acum f.f.. multe dintre acestea stau goale si nimeni nu le mai cumpara.
Suspecta generozitate a bancilor
Un lucru e foarte clar stiut: a da împrumut si a lua împrumut constituie baza oricarui sistem financiar . Creditul e cea mai veche idee a capitalismului. Persoana A se împrumuta la o banca B cu o suma pe care A o înapoiaza cu un plus reprezentând dobânda. O afacere buna pentru amândoua partile. Banca primeste dobânda si face o afacere buna. Persoana A poate sa-si cumpere cu suma împrumutata ceva pe care altfel nu si-ar fi putut permite. Desigur, cu conditia ca A sa-si poata permite un astfel de credit.
Cum se poate întâmpla ca o întreaga lume sa fie afectata de criza americana?
În anii trecuti, aproape fiecare american a putut sa-si permita un credit. Cererea de case a crescut si, odata cu ea, si pretul. Si pentru ca preturile crescusera atât de mult, s-a ajuns la situatia ca dealerii sa contacteze telefonic pâna si femei de serviciu sau lucratori sezonieri la strângerea recoltei, care nu câstigau mai mult de 5 dolari pe ora, pentru a-i convinge sa ia credite. Acestora, dealerii le prezentau lucrurile astfel: daca veti cumpara o casa de 200.000 dolari si nu veti putea înapoia creditul, nu face nimic, pentru ca preturile vor creste si, în 5 ani, casa va valora 300.000 dolari. Asa ca veti putea lua un nou credit pe casa si veti putea plati creditul luat initial. Nu se poate sa nu functioneze!
Asa ca femeia de serviciu si zilierul s-au dus la banca si banca le-a acordat creditul solicitat. Dar bancile stiau ca, daca nu vor primi înapoi creditele acordate, nu se poate întâmpla nimic rau, pentru ca, atunci, casele respective le-ar fi revenit si, peste 5 ani, conform credintei lor, vor valora 300.000 dolari, deci nu numai ca nu ar fi pierdut, ci ar fi avut de câstigat diferenta.
Practic, era vorba de o afacere în care ar fi fost numai câstigatori. Evident, atâta vreme cât preturile ar fi tot crescut si, cum aproape nimeni nu se îndoia de acest lucru, firmele au construit tot mai multe case, 1,2 milioane an de an. si tot mai multi oameni s-au împrumutat ca sa le cumpere.
Viata scurta a paradigmei preturilor vesnic mari
A mers asa pâna când s-a întâmplat ceea ce descria simplu economistul american Robert Schiller: „Uriasa oferta de case noi a început sa suprasatureze piata, iar preturile caselor au început sa scada".Deodata, milioane de americani nu au mai primit credite noi pentru a-si finanta vechile ipoteci, pentru ca bancile ipotecare americane au realizat ca banii, cei multi pe care ele i-au împrumutat, nu o sa-i mai primeasca înapoi. Acesti bani tocmai au fost bagati în imobilele nevandabile si se afla în buzunarele dealerilor imobiliari si ale proprietarilor initiali care au reusit sa-si vânda la timp si cu câstig casele lor. Banii respectivi se mai aflau si în buzunarele producatorilor de ciment, ale zidarilor si celorlalti lucratori de pe santier care probabil ca si-au cumparat cu ei masini japoneze sau frigidere germane sau jucarii chinezesti pentru copiii lor. S-a întâmplat ca acum bancile ipotecare americane au fost acelea care au ramas fara acesti bani si nu vreunui concern financiar german, englez sau elvetian. si atunci apare fireasca întrebarea, cum de s-a întâmplat ca bancile americane au facut afaceri speculative, dar pierderile de 2,8 trilioane dolari au fost înregistrate de institutiile financiare de pe tot globul? Cum a fost posibil ca, din cauza imobilelor din desertul Nevada, devenite acum nevandabile, Commerzbank din Germania sa aiba nevoie de o infuzie de 8,2 miliarde euro?
Max Otte spune ca, daca vrei sa întelegi cum de s-a putut raspândi criza la nivel mondial, ar trebui sa ne îndreptam atentia asupra industriei financiare. De saptamâni bune el conferentiaza despre pietele de capital si burse mondiale. Industria financiara înseamna, spune el, în primul rând bancile de investitii precum Goldman Sachs, JP Morgan, Morgan Stanley sau Lehman Brother, ale caror afaceri s-au derulat în principal cu actiuni, împrumuturi, optiuni si contracte la termene. În realitate, acestea nu au facut nimic altceva decât ceea ce au facut producatorii de handy care cauta sa produca telefoane mobile tot mai perfectionate. Tot asa, bancile de investitii cauta permanent sa produca noi si tot mai bune hârtii de valoare. Si unii si altii nu vor decât un singur lucru: sa-si vânda produsele lor.
Mortagage blacked securities si "miraculoasele" derivate
Produsul datorita caruia criza s-a putut raspândi în toata lumea se numeate mortagage backed securities , adica hârtii de valoare asigurate cu ipoteci . În stil mare acesta a fost vândut pentru prima data de un bancher specializat în investitii din Brooklyn, un cartier al New York-ului, pe numele lui Lewis Ranieri, de origine italiana. Acesta e invitat acum la Harward pentru a explica cum a scapat de sub control acest nou produs pe care l-a nascocit cu multi ani în urma. Ranieri nu are studii universitare, dar e mai versat decât bancherii cu studii la universitatile de elita.
Acum 30 de ani, creditele devenisera obiect de speculatii pentru cei bogati . Prin 1978, explica el, când piata ipotecara depasise valoric pe cea bazata pe actiuni, a observat ca, în vreme ce de piata actiunilor profitau milioane de oameni, creditele ipotecare functionau ca o afacere doar între 2 parteneri. Banii curgeau de la banca B catre persoana A si înapoi. Ranieri a schimbat aceasta situatie, facând din piata ipotecii o bursa uriasa la care fiecare putea achizitiona oricând parti din ipotecile listate. El a transformat creditul pe care A l-a luat de la banca B într-o hârtie de valoare care putea fi vânduta la banca germana C, la banca engleza D si la banca elvetiana E.
Ranieri a strâns diferitele ipoteci într-un mare pachet din care a putut sa taie felii pe care le-a putut apoi vinde – aceste felii sunt tocmai acele mortgage backed securities , pe scurt MBS. De acum înainte, cumparatorii de case mai plateau bancilor ipotecare dobânda la ipotecile lor doar pro forma. De facto, banii ajungeau în buzunarele celor care cumparasera hârtiile de valoare asigurate cu ipoteci: banci din toata lumea, societati de asigurare, fonduri investitionale si clientii acestora. Toti acesti cumparatori au mizat pe faptul ca marea majoritate a persoanelor A îsi vor plati creditele lor scadente. În teorie, acesta parea a fi o afacere buna pentru toti. Cel care lua creditul îsi putea cumpara casa, cumparatorul hârtiilor de valoare asigurate cu ipoteci putea încasa dobânzile iar banca ipotecara nu trebuia sa astepte ani întregi pâna sa primeasca înapoi banii împrumutati. Si, avându-i din nou la dispozitie, ea putea acum sa acorde un nou credit.
In practica, totul a decurs la început de minune, hârtiile de valoare (MBS) ale lui Ranieri au devenit un produs f.bine vândut. În joc s-au prins ai alte banci de investitii. Banci si investitori financiari, toti doreau sa intre în posesia acestor hârtii de valoare. Deutsche Bank, UBS din Elvetia, Credit Agricole din Franta, Royal Bank of Scotland, grupul japonez Mizuho. La un moment dat, cererea de hârtii MBS a depasit cantitatea de ipoteci existente în SUA . Asa ca a trebuit sa fie produse mai multe ipoteci. În consecinta, bancile ipotecare au relaxat criteriile de acordare a ipotecilor. Acestea nu mai întrebau cum sta clientul cu capitalul propriu, ce venit are, ci doreau sa gaseasca cât mai multi clienti, indiferent daca erau zilieri sau femei de serviciu sau chiar someri. Curând, acest gen de credite acordate unor clienti cu bonitate precara au fost numite subprime – un fel de credite de clasa a doua. În perioada 2000-2005, volumul lor a crescut cu 495 miliarde dolari, ajungând la 625 miliarde . Puse la pachet împreuna cu credite de prima clasa, adica acordate unor clienti solvabili precum medici, avocati, si aceste ipoteci-subprime au putut fi transformate în hârtii de valoare atractive.
10 miliarde dolari – premii pentru angajatii de la Goldman Sachs!
Ca un fel de scuza, Ranierii precizeaza: "Atunci când noi am nascocit sistemul, a cumpara o casa reprezenta o decizie cu consecinte pentru întreaga viata. Mai târziu nu s-a mai pus decât problema de a paria pe cresterea în continuare a pretului imobilelor". Dar preturile pot sa si scada, chiar daca multa vreme nu vrem sa credem acest lucru. Ceea ce a fost valabil si pentru el!
În timp ce femeile de serviciu si zilierii speculau asupra viitorului, bancile de investitii au nascocit noi produse financiare care nu au facut altceva decât sa ascunda riscurile gigantice ale acestor ipoteci. Ceea ce, în conditii normale, ar trebui sa se numeasca înselatorie, acum aparea sub nume complicate: Collateral Debt Obligations sau Credit Default Swaps. E vorba aici de hârtii de valoare pentru care nu exista nici o alta fundamentare economica decât aceea ca ele aduceau bancilor de investitii emitente taxe considerabile, asa cum explica Wolfgang Munchau în cartea sa "Înainte de cutremur. Ce înseamna pentru noi criza financiara". Aceste taxe au sporit câstigul bancilor de investitii si au ajuns sub forma de bonusuri la salariatii acestora . Goldman Sachs, una dintre cele mai vechi banci de investitii din New York, a acordat în 2005, în momentul culminant al afacerii, 10 miliarde dolari ca bonus pentru angajatii ei. Adica ar fi trebuit sa revina 500.000 dolari de angajat. Numai ca nu s-a întâmplat asa . Seful de atunci al acesteia, Henry Paulson, a luat 387,3 milioane . Între timp, acesta a ajuns ministru de finante al SUA. Asadar si catre el s-au dus banii pe care îi cauta atât de disperat în aceste saptamâni !
Asadar, atunci banii s-au scurs de la banci din întreaga lume catre bancile americane ipotecare, dar, în acelasi timp, un curent puternic colateral s-a dus catre bancile de investitii si managerii lor . De la bancile ipotecare banii au ajuns mai departe, la cumparatorii caselor.Si de acolo mai departe ar fi curs din nou catre banci raspândite în întreaga lume, catre detinatorii de credite în forma de hârtii de valoare, daca zilierii si femeile de serviciu si-ar fi putut achita creditele luate – desigur, în cazul ca preturile imobilelor ar fi crescut în continuare.
Commerzbank cerceteaza starea de incertitudine a creantelor
În centrul financiar al Frankfurtului, într-un zgârie-nori de 259 m - a doua cea mai înalta cladire din Europa – în turnul apartinând Commerzbank, 300 de experti cauta de zor unde se afla activele de odinioara ale bancii. Etajele 39 pâna la 42 sunt ocupate de Departamentul Bilant. Aici se stabileste cu precizie câti bani are banca sau câti lipsesc. Mai exact: cât mai valoreaza activele bancii, hârtiile de valoare, activele imobiliare, creantele creditoare. Expertii respectivi numesc aceasta operatiune corecturi valorice/constatari ale starii de incertitudine a creantelor. În aceste luni au trebuit sa efectueze aceasta operatiune asupra multor creante. Commerzbank a investit în hârtii de valoare denumite subprime 1,2 miliarde euro. Cea mai mare parte a acestora se afla înca în posesia bancii. Numai ca nu mai exista nimeni dispus sa le cumpere. Nu mai exista nicio piata pentru aceste hârtii.. Dar în bilantul bancii ele trebuie sa fie evidentiate exact cu aceasta valoare de piata .
Hârtiile de valoare si ipotecile exista la banca, dar piata a disparut . La fel cum nu mai exista nici bani.O parte din acesti bani vor disparea definitiv în imobilele ramase goale si expuse încet-încet degradarii, dar o parte vor reaparea, probabil. Pentru ca nu se poate ca chiar toti debitorii sa nu-si mai poata plati datoriile. Multi americani vor reusi. Vor munci mai mult, vor cumpara mai putin si îsi vor achita datoriile. Deci, posesorii de creante în hârtii de valoare vor încasa din nou bani, se vor gasi din nou clienti interesati de hârtii de valoare, acestea vor avea din nou o valoare de piata. Asa ca trebuie doar sa ai rabdare pâna ce haosul se va linisti, cum ar proceda, de altfel, un mic actionar ale carui actiuni pe piata auto au atins punctul cel mai de jos al valorii. Daca e întelept si îsi poate permite, va astepta pâna când conjunctura se va revigora.. Atunci cursul va creste si banii îi vor veni înapoi. Problema e ca bancile nu pot astepta. Tot la 3 luni trebuie sa prezinte un raport trimestrial, iar la 12 luni, unul anual. Este drept, în timpul crizei guvernul a schimbat reglementarile bilantarii, însa bancile trebuie oricum sa-ai evalueze hârtiile de valoare la pretul pietei.
Daca la data stabilita pentru efectuarea acestei operatiuni pretul de piata e mic, pierderea va fi mare. Daca pierderea va fi prea mare, banca va da faliment.Numai în America 304 banci ipotecare a trebuit sa-si anunte în lunile trecute intrarea în incapacitate de plata. Cea mai mare ai cea mai cunoscuta a fost Lehman Brothers. La putin timp dupa, 3 dintre cele mai mari banci islandeze se aflau în fata falimentului si cu ele Islanda ca stat. Si daca Islanda e aproape de faliment, Italia ca stat ,este si Grecia în pericol ,cât de stabila mai este Croatia. Aceste întrebari ai le pun în prezent multi investitori financiari peste tot în lume. Deocamdata ai hârtiile de valoare care nu au nicio legatura cu ipotecile americane pierd din valoare, cum ar fi împrumuturile de stat islandeze, italiene sau grecesti
Urmarea este ca bilantistii de la Commerzbank sunt nevoiti sa evalueze mereu activele bancii ai valoarea acestora devine tot mai mica. Corecturile aduse ca urmare a crizei provocate de hârtiile de valoare subprime, începând din august 2008, au redus-o cu 144 milioane euro: falimentul bancii Lehman Brothers cu 371 mil. euro, iar ca urmare a dificultatilor din Islanda, cu 260 mil. euro
Cine are bani investeste si, dupa criza, va fi mai bogat !
Consecinta e ca bancile din întreaga lume au nevoie urgent de bani pentru a acoperi pierderile; e vorba de multi bani, mult mai multi decât sumele investite în creditele subprime, nu câteva sute de miliarde, ci de mai multe bilioane. Urmarea e însa si faptul ca, deodata, la bursele din lume se pot câstiga multi bani. Dar nu pierd de luni bune actiunile aproape tuturor întreprinderil. Nu se vorbeste de 23 bilioane dolari care ar fi pierduti la bursa. E adevarat ca banii s-au dus, dar nu au disparut. S-au vaporizat, ceea ce la burse înseamna altceva. Pentru ca ceea ce se evapora poate fi transformat din nou în apa, prin racire. Atunci banii vor curge din nou. Si vor fi din nou disponibili. Numai ca aceatia vor apartine, cel mai adesea, altor actori. Intrati pe 2iq, spune Max Otte, ai vedea ce face Silvio Berlusconi. Nu departe de turnurile bancilor din Frankfurt, doi frati - Patrik ai Robert Huble – evalueaza datele pietei de capital. E vorba de informatii speciale despre asa-numitele afaceri intrafirma. La o apasare de tasta pe monitor, cei doi pot vedea câti manageri au cumparat actiuni ale firmelor proprii pentru a le introduce în depozitele lor private. Sunt foarte multi astfel de manageri care se folosesc de cursurile joase din perioada crizei pentru a cumpara actiuni la pret redus.
Va dura mult pâna ce cursul actiunilor va creste durabil. Dar, atunci când va interveni un astfel de trend crescator, o mare parte a bilioanelor care disparusera la burse vor reaparea. Si vor apartine acelora care au cumparat în timpul crizei, adica managerilor de top, investitorilor bogati, asadar celor carora si în anii trecuti le-au intrat bani. Unul dintre aceatia e Silvio Berlusconi. La mijlocul lunii octombrie 2008, acesta a cumparat pentru 16 milioane euro actiuni ale unui concern de medicamente Mediaset, în momentul când acestea erau f.ieftine la bursa. Sau Warren Buffet, cel mai bogat om din lume, a cumparat cu 2,1 miliarde euro pachete de actiuni ieftine de la General Electric. Sau printul Alwaleed bin Talal. Acesta a facut cunoscut ca a cumparat cu 350 milioane dolari actiuni de la Citibank din SUA, banca ce tocmai a primit de la guvernul american 20 miliarde dolari pentru recapitalizare.
China foloseste criza pentru a cumpara ieftin participatii la firmele din Vest. Se spune ca Gao Xiqing, seful recent înfiintatei China Investment Corporation (CIC), unul dintre cele mai mari fonduri de stat din lume, urmeaza sa investeasca în concerne straine, în urmatoarele luni, 80 miliarde dolari. Guvernul chinez a dotat CIC cu 200 miliarde dolari prin care Gao Xiqing urmeaza sa sporeasca avutia statului. Deja cu un an în urma, acesta a cumparat cu 5 miliarde dolari, o parte din Morgan Stanley, a doua banca de investitii din SUA, în aprilie 2004 a reusit sa cumpere actiuni în valoare de 4,4 miliarde de la J.C. Flowers, fondul unui fost manager de la Goldman Sachs, care are drept scop sa cumpere ieftin unitati financiare în dificultate. În toamna lui 2008, Gao era cât pe ce sa-ai mareasca participaaiile deja cumparate la Morgen Stanley pâna la 49%, însa a pierdut în favoarea unui concurent din Japonia, dar nu pentru ca nu ar fi fost competitiv, ci din ratiuni politice; americanii se tem de mai multa vreme ca CIC urmareate sa cumpere tot ce se poate din America în scopuri politice. Raspunsul chinezului este invariabil: nu vrem influenta politica, vrem doar sa facem profit.
J.K. Galbraith: „Bogatii devenisera prea bogati!"
În încheierea discutiei. Max Otte face trimitere la cartea lui John Kenneth Galbraith, unul dintre cei mai mari economisti ai sec XX-lea: „1929, marele crach". În carte se arata cum s-a ajuns la marea criza din anii 30. si atunci, la începutul anilor 30, bancile au dat faliment, au cazut cursurile actiunilor. Galbraith are o explicatieinteresanta pentru ceea ce s-a întâmplat atunci: bogatii devenisera prea bogaai! Cei mai bogati 0,1% dintre americani de atunci detineau 40% din întreaga avutie a natiunii ai concluzia lui Galbraith este ca multi dintre aceatia nu mai aveau ce sa faca cu banii, s-au lansat în afaceri speculative, au început sa caute noi produse investiaionale. Niciodata pâna atunci bunastarea nu fusese atât de inegal distribuita. Numai ca, de câtiva ani, situatia de atunci, asa-numita „epoca de aur a anilor 20", s-a reinstalat în SUA ai s-a ajuns din nou la criza. Au devenit bogatii iarasi prea bogati. Am putea întoarce putin perspectiva spunând ca, probabil, saracii din America au devenit prea saraci si nu numai acestia – zilieri si femei de serviciu – ci si patura mijlocie. 40% din populatia dezavantajata detine numai 0,2% din întreaga avutie a SUA. Cine voia sa mai conteze în plan social nu mai avea în anii trecuti decât o singura alternativa: trebuia sa ia credite. Pentru studiul copiilor sai, pentru asigurarea de sanatate, pentru casa. În final, multi nu ai-au mai putut plati datoriile. De aceea, statul, aproape peste tot în lume, le-a preluat. Practic în toata lumea guvernele au initiat mari programe de salvare prin care se pompeaza bani în banci pentru a le acoperi, fie ai paraial, pierderile.. Asa se întâmpla ca, în ultima instanaa, statele lumii sunt cele care finanaeaza acum casele construite în America si, astfel, si comisioanele dealerilor imobiliari, bonusurile bancilor de investiaii, salariile muncitorilor constructori.
O chestiune ramâne deschisa: de unde iau guvernele, statele, banii de care au nevoie acuma Pentru a sprijini economia, statele trebuie sa ia credite. Iar raspunsul este foarte potrivit pentru a întelege cum a început totul. Germania, Marea Britanie, SUA – toate se comporta precum cumparatorii de case din America. Iau credite, fac datorii. În Germania acest lucru se realizeaza printr-o agentie de stat care a luat deja credite de 220 milioane euro, din care cea mai mare parte a fost destinata achitarii creditelor neperformante din trecut. Numai 14 miliarde reprezinta sume disponibile pentru credite noi. Agentia respectiva face rost de aceste sume emitind hârtii de valoare, asa-numitele împrumuturi de stat, care nu sunt altceva decât obligatii prin care statul se obliga sa plateasca suma respectiva dupa 5, 7 sau 10 ani, cu dobânda de rigoare. Cumparator poate fi un fond mare de investiaii din Japonia, SUA, Singapore sau Europa de Est. ai, de pilda, o pensionara din Germania, care avea 10.000 euro la CEC înainte de crach. În perioada boom-ului imobiliar, consultantul ei bancar a vrut sa o convinga sa cumpere certificate de la o banca americana, Lehman Brothers – o investiaie sigura, i-a spus acesta, ai aducatoare de dobânzi mai mari, fata de CEC.
O pensionara ajuta prin bonuri de tezaur la salvarea bancilor
Pensionara respectiva nu s-a lasat convinsa, pentru ca nu avea încredere în ceea ce poate fi la un moment dat o moda ai a cumparat în schimb bonuri de tezaur de la Banca Federala, contribuind la finantarea statului german ai, astfel, la finantarea bancilor aflate în criza. Chiar daca ea nu are habar de acest lucru. Ea ai-a plasat astfel banii pentru ca are încredere în stat ai pentru ca va primi o dobânda în final Peste 7 ani statul german îi va returna suma plus 2341 dobânda.
Banii respectivi vrea sa-i dea nepotului, pe care acum putin îl intereseaza criza. Peste 7 ani, probabil ca îl va interesa, la o vârsta deci când va câstiga si el bani si când, foarte probabil, guvernul va ajunge din nou sa creasca impozitele din nevoia de a-ai plati datoria pe care statul o contracteaza acum. Si tot atunci, probabil ca nepotul va întelege ca impozitul mai mare pe care îl va plati reprezinta capatul unui lung flux al unor bani cheltuiti cu mult timp în urma. Anume, de partea cealalta a Atlanticului, în America, pentru ca atunci unor americani le paruse o afacere buna sa-si construiasca vile în desertul Nevada.
Dark mode
Cea mai mare comunitate Opel