Ai uitat parola?


  • Costy_77

  • Mesaje scrise: 28
  • Locatie: Olt
  • Masina: Vectra X18SE din 2000
  • Status: Offline
  • Cont inregistrat in: 12 Mar 2011

  • Garaj Mesaj Privat
Da, ati citit bine. Au trecut 25 de ani de când binecunoscutul coupé german Opel Calibra a fost prezentat pentru prima dată publicului. Aproape că nu îmi vine să cred. Dar totuși, ce a avut Calibra atât de special ca să fie produsă în aproape 240.000 de exemplare de-a lungul vieții? Răspunsul posibil, în rândurile de mai jos.

La Salonul Auto Frankfurt 1989, Opel a prezentat un model care urma să devină un adevărat fenomen în Europa: Calibra. Un coupé care a pășit pe urmele lui Opel Manta și care a fost produs până în 1997 pentru un public dornic de mașini sport ieftine.
Una dintre cele mai importante caracteristici ale lui Opel Calibra – dacă nu cea mai importantă – a fost aerodinamica foarte bună a caroseriei. Modelul de bază, cu motor pe benzină de 2,0 litri cu opt supape (115 CP), avea un coeficient aerodinamic Cd de doar 0,26, ceea ce a făcut din Calibra cea mai aerodinamică mașină de serie a acelor timpuri.
Avantajul direct al formelor aerodinamice a fost o viteză maximă impresionantă: 203 km/h pentru versiunea de bază cu motorul de 115 CP, în vreme ce varianta cu motor de 2,0 litri cu 16 supape și 150 CP putea să atingă 223 km/h.
Dacă mai pui la socoteală prețul relativ scăzut de 33.900 de mărci germane (aproximativ 22.400 de dolari americani în 1989), atunci ai o rețetă simplă, dar eficientă pentru o mașină de succes.
A existat și un prototip de Calibra decapotabilă, însă nu a fost pus niciodată în producție
Sigur, platforma de Opel Vectra A – cu tracțiune față – nu a garantat un comportament sportiv de excepție, însă inginerii mărcii germane au făcut tot ce au putut ca să stoarcă până și ultima picătură de dinamism dintr-o platformă destinată unei mașini de familii. Astfel, Calibra a primit în 1990 o versiune cu tracțiune integrală, precum și un motor turbo de 2,0 litri cu 204 CP în 1992. Evident, pentru că vorbim de anii ’90, mașina a fost denumită simplu Calibra Turbo.
În 1993, gama de motorizări s-a îmbogățit cu o unitate Ecotec V6 de 2,5 litri care produce 170 CP, iar în 1995 a venit vremea pentru introducerea unui propulsor Ecotec de 2,0 litri cu 16 supape care dezvoltă 136 CP. În sporturile cu motor, Opel Calibra a impresionat fanii într-un singur an – 1996 – când a reușit să obțină locul întâi în campionatul internațional de turisme (International Touring Car Championship – ITC) cu Manuel Reuter la volan. Totodată, presa vremii a apreciat interiorul spațios al coupé-ului german, dar a criticat dinamica mult prea îndepărtată de cea a unei mașini sport adevărate.
Producția s-a oprit pe 29 august 1997, iar bilanțul a fost impresionant: 238.647 de exemplare produse în fabricile din Germania și Finlanda.

Voi ce amintiri aveti despre Opel Calibra?



Sursa: http://www.promotor.ro/masi...l-german-13236048
  • mikyboy

  • Mesaje scrise: 5,078
  • Locatie: Sibiu
  • Masina: Astra Y20TDH din 2001
  • Status: Offline
  • Cont inregistrat in: 08 Dec 2006

  • Garaj Mesaj Privat
intradevar o masina deosebita ca frumusete si cu valente sportive pentru vremea ei...
cand am vazut prima data in romania asa ceva era la un patron de la TransEuropa si era galbena. Era superba masina si avea si ceva kit-uri Immscher pe ea cu toba sport si altele...

Discutii similare

Intra si tu in ClubOpel!

check Cea mai mare comunitate Opel
check Solutii la probleme tehnice
check Mai putine reclame
check Intalniri locale
check Vinzi/Cumperi
check Gratuit pe viata