Porþie de viitor
Am experimentat unul dintre cele mai complexe sisteme de propulsie din lume, sistemul hibrid în serie al lui Opel Ampera. Cei de la Opel spun cã este un vehicul electric, iar modelul se comportã la fel ca un vehicul electric pânã când rãmâne fãrã energie. Diferenþa dintre Ampera ºi alte vehicule ecologice apare abia apoi, când acesta porneºte "arma secretã", un motor cu ardere internã care alimenteazã un generator
Motor / Transmisie .Ampera a fost înzestrat cu trenul de propulsie Voltec, deosebit de complex ºi avansat. La nivel teoretic, avem o configuraþie hibridã în serie. În practicã, vorbim de un vehicul care ruleazã doar cu energie electricã pânã rãmâne fãrã baterii, dupã care porneºte un motor cu ardere internã pentru a furniza nivelul de energie electricã necesar deplasãrii.
Ampera are patru moduri de funcþionare - Normal, Sport, Mountain ºi Hold. Funcþia primelor trei moduri este specificatã în nume ºi evidentã pentru toatã lumea. Modul cel din urmã este mai special, fiind destinat pãstrãrii nivelului de încãrcare al bateriei, necesar traversãrii unei secþiuni dintr-un oraº cu zone cu zero emisii de CO2. Cum funcþioneazã? Motorul cu ardere internã încarcã bateria ºi furnizeazã energie electricã pentru deplasare, iar acumulatorul îºi pãstreazã nivelul de încãrcare necesar rulãrii cu zero emisii de carbon.
În ceea ce priveºte comportamentul rutier, Ampera se descurcã bine pentru masa sa în raport cu performanþele anunþate. Motorul electric oferã 150 CP ºi 370 Nm la apãsarea pedalei de acceleraþie, iar acest lucru se simte atunci când vorbim de reprize. Chiar ºi aºa, Ampera nu este creat pentru viteze ameþitoare ºi depãºiri în forþã.
Consum .Cel mai avansat model creat de Opel pânã în prezent are un mare avantaj. Poate sã meargã între 40 ºi 80 de kilometri fãrã sã consume combustibil. Autonomia variazã în funcþie de viteza abordatã ºi de stilul de condus utilizat. Instalaþia de climatizare are un rol crucial în economisirea carburantului.
În condiþiile rulãrii într-un stil economic de carburant ºi respectând cu stricteþe normele legale din Olanda, am parcurs un traseu de 73.6 kilometri în modul electric. Computerul de bord ne afiºa o autonomie rãmasã de 6 kilometri, deci am fi putut sã rulãm aproape 80 de kilometri în modul 100% electric dacã traseul ne-ar fi cerut acest lucru.
Motorul pe benzinã ajunge sã fie folosit destul de rar, unitatea fiind cuplatã în timpul testului mai mult în scop demonstrativ, prin folosirea modurilor Hold ºi Mountain, care implicã pornirea acestui motor pentru acumularea de energie electricã. Modul sport nu foloseºte în permanenþã propulsorul cu ardere internã, acesta fiind "chemat" în ajutor abia la viteze mari.
Ampera are trei ambreiaje, care permit o legãturã între motorul cu ardere internã ºi cutia de viteze dacã situaþia cere acest lucru. Cei de la Opel au subliniat cã acest lucru se întâmplã la viteze mari, când Ampera îºi atinge viteza maximã, iar deplasarea cu motorul cu ardere internã cuplat este mai eficientã. Evoluþia consumului de carburant este monitorizatã printr-o minge artificialã care se miºcã pe o scarã gradatã afiºatã în bord, controlul mingii prin pedala de acceleraþie fiind deosebit de distractiv.
Performanþe .Nouã secunde pentru 0-100 km/h ºi o vitezã de top de 161 km/h. Puþin pentru un automobil modern cu 150 CP, mult pentru un vehicul care poate sã ajungã acolo fãrã sã consume carburant. În mod evident, Ampera nu a fost gândit sã fie "alergat" pe ºosele la fel ca un hot-hatch sau vreun alt model performant.
Cu toate acestea, modelul german nu se face de ruºine pe ºosele, fiind cel puþin la fel de agil ca un vehicul convenþional de un gabarit similar. Masa acestui vehicul îl penalizeazã la performanþe, deoarece motorul trebuie sã tragã cele 1.732 kilograme ale lui Ampera împreunã cu minim un pasager.
Traseul de test nu ne-a permis sã facem prea multe depãºiri, dar ne-am convins cã reprizele lui Ampera sunt agreabile. Modelul nu se simte ca un "benzinar" submotorizat, rãspunsul la acceleraþie al motorului electric fiind foarte plãcut. Pentru o comparaþie mai apropiatã de ceva tangibil, dinamismul lui Ampera este comparabil cu cel al unui sedan compact cu o transmisie automatã, echipat cu un motor de 120 CP.
Interior .Este dificil sã judeci interiorul lui Ampera. În primul rând, pleci la drum cu o idee greu de scos din minte: maºina costã peste 40.000 de euro. Automat, ai anumite pretenþii legate de materiale, gadget-uri ºi antifonare. Abia apoi îþi aminteºti cã ai plãtit pentru tehnologia care se ascunde sub habitaclu, trenul de propulsie electric susþinut de un motor pe benzinã.
Materialele de la interior au o calitate situatã la un nivel între cel al lui Astra ºi cel a lui Insignia, deºi multe componente îi aparþin doar lui Ampera. Printre acestea se numãrã cele douã display-uri de 7 inch, consola centralã, anumite comenzi specifice ºi aranjamentul scaunelor. Ampera oferã patru locuri individuale, separate de un tunel median.
Scaunele din faþã sunt confortabile, iar modelul poate gãzdui pasageri destul de înalþi pe locurile din faþã. Cele douã locuri din spate nu mai sunt la fel de spaþioase odatã ce locurile din faþã au fost ocupate de giganþi, dar spaþiul este suficient pentru doi adolescenþi. Portbagajul este destul de mic în raport cu dimensiunile modelului, acesta fiind la 60 de litri nivelul lui Astra J hatchback.
Preþ de achiziþie .Potrivit primelor informaþii, Opel Ampera are un preþ de pornire de 44.702 euro cu TVA inclus. Valoarea respectivã a fost calculatã cu un TVA de 24%, în condiþiile în care preþul fãrã TVA al modelului este de 36.050 euro. Spre deosebire de alte vehicule electrice, Ampera beneficiazã de un element care eliminã anxietatea legatã de autonomia acumulatorilor, modelul fiind suficient de economic încât sã poatã realiza maximum 580 de kilometri cu ambele "rezervoare" pline.
Sigur, Ampera nu este deloc un sedan compact accesibil, preþul sãu fiind dublu în comparaþie cu un model de acest gen cu propulsie convenþionalã. Primii clienþi au fost supranumiþi "e-pioneers" de cei de la Opel.
Pentru o vedere de ansamblu a situaþiei, cei de la Opel ºi alþi constructori de vehicule electrice ne amintesc situaþia tehnologiilor de astãzi în urmã cu 15 sau 20 de ani. Telefoanele mobile erau o raritate, iar preþul lor era exorbitant, în timp ce televizoarele LCD nici nu existau. Între timp, acestea au devenit din ce în ce mai accesibile, iar clienþii le-au transformat în elemente ale vieþii obiºnuite. Situaþia va fi similarã ºi cu vehiculele electrice, fie ele sprijinite de un motor cu ardere internã sau nu, Opel Ampera fiind un pas necesar în dezvoltarea acestei tehnologii.
Siguranþã .Nefiind încã lansat pe piaþã, Opel Ampera nu a fost testat încã de EuroNCAP. Cei de la Opel l-au echipat cu ABS, sistem de control al stabilitãþii, sistem de control al tracþiunii, sistem de dozare a forþei de frânare ºi cu o serie de airbag-uri în standard. Pânã la testarea propriu-zisã, îi acordãm lui Ampera un punctaj mare, pe mãsura aºteptãrilor.
Þinutã de drum .Opel a trebuit sã-l facã pe Ampera potrivit pentru toatã lumea, aºa cã a preferat o abordare confortabilã a suspensiei. Direcþia este preluatã de la Astra, spun nemþii, dar comportamentul sãu nu seamãnã foarte mult cu rãspunsul direcþiei de pe compacta din gama acestui constructor.
În ceea ce priveºte þinuta de drum, Ampera este ajutat de garda la sol redusã ºi centrul de greutate scãzut. Cu toate acestea, masa modelului este resimþitã în viraje, iar combinaþia între comportamentul suspensiei ºi al direcþiei nu te îmbie sã conduci sportiv. La o rulare normalã, fãrã exagerãri, Ampera se comportã plãcut, fiind perfect pentru o cãlãtorie pe distanþe mari. La abordarea unor serpentine, ºoferul ar trebui sã fie mai rezervat, suspensia moale având un oarecare balans, transferul masei între punþi ºi de pe o parte pe alta fiind simþit destul de uºor.
Vizibilitate .Opel a înzestrat modelul Ampera cu un set de oglinzi laterale de dimensiuni compacte, în vederea menþinerii unui coeficient aerodinamic scãzut. Acestea ar fi mai potrivite pe o subcompactã, dar nu sunt atât de deranjante la condus. Geamurile laterale te ajutã destul de mult, unghiurile moarte fiind mai mici decât în cazul altor sedanuri compacte.
Oglinda de la interior are o dimensiune corespunzãtoare, iar manevrele în marºarier sunt asistate ºi de o camerã video montatã în uºa hayon-ului. Graþie acestor elemente, parcarea este ajutatã semnificativ. Vizibilitatea în spate este decentã atunci când monitorizãm vehiculele care ne urmeazã, graþie elementului din sticlã montat în partea inferioarã a uºii hayon-ului, inspirat din design-ul generaþiei curente de Honda Civic.
Montanþii A sunt destul de groºi, aceºtia prezentând un mic disconfort la curbele de stânga la viteze mici, specifice unor parcãri ºi traseelor prin spaþii înguste.
Tehnologie .Ampera este un vehicul avansat. ªtiam asta de când au fost prezentate primele informaþii oficiale ale modelului. Odatã cu testul de presã, am descoperit o bunã parte din facilitãþile sale. Printre acestea se numãrã un hard-disk integrat, cu o capacitate de 60 GB, menit sã gãzduiascã muzica pasagerilor, o camerã video pentru marºarier, sistem de avertizare la depãºirea benzii de mers, sistem de navigaþie, sistem multimedia cu touchscreen.
Toate aceste sisteme necesitã o oarecare perioadã de adaptare, iar comenzile de pe consola centralã sunt tot cu atingere, neexistând butoate propriu-zise. Aceste comenzi sunt mai puþin agreabile, fiind similare cu cele ale unor telefoane mobile anterioare "erei touchscreen".
Design .Pentru cã Ampera este la câteva luni de la debutul oficial pe piaþa din Europa, modelul a întors multe capete în cadrul testului nostru. Sigur, poate cã ne-a ajutat ºi "coloana" de Opel Ampera care a trecut în faþa noastrã, alimentând curiozitatea trecãtorilor.
Chiar ºi aºa, Ampera este cel mai atractiv model ecologic de pe piaþã. În mod surprinzãtor, cei de la Opel au reuºit sã-ºi integreze o bunã parte din limbajul de design pe acest model, afirmaþie valabilã ºi pentru interior.
Dacã ne gândim cã Opel nu a folosit forma de "felie de caºcaval" pentru profilul lui Ampera, opera designerilor este cu adevãrat lãudabilã. Fiecare element are scopul sãu din punct de vedere aerodinamic ºi funcþional, elementele negre de pe jante fiind menite sã îmbunãtãþeascã aerodinamica.
Ne-a placut
Autonomie suficientã pentru 14.000 km pe an în modul 100% electric
500 kilometri autonomie cu ajutorul motorului pe benzinã, cu doar 35 de litri
Uºurinþã în utilizare
Patru locuri capabile sã gãzduiascã adulþi, portbagaj rezonabil
Aspect futurist, diferit de cel al altor vehicule ecologice
Nu ne-a placut
Butoane consola centralã
Setãri suspensie ºi direcþie
Portbagaj relativ mic în raport cu dimensiunile modelului
Preþ
.Date tehnice - Opel Ampera Electric + 1.4 Ecotec CosmoMotor electric
Putere CP150 Cuplu Nm370
Motor termic
Putere CP (rpm)86 (4800) Cuplu maxim Nm (rpm)130 (4250)
Tip motor4 cilindri in linie Cilindree cmc1398
General
CombustibilBenzina + electric
Lungime mm4498
Viteza maxima km/h161 Latime mm1787
Acceleratie 0-100 km/h s9 Inaltime mm1439
TractiuneFata Greutate kg1732
Cutie viteze tip / trepten/a Ampatament mm2685
Nr. usi5 Volum rezervor litri35
Nr. locuri4 Volum portbagaj litri310


