Ai uitat parola?


  1. Home
  2. Discutii Generale
  • pirvu_daniel

  • Mesaje scrise: 4,581
  • Locatie: Dolj
  • Masina:
  • Status: Offline
  • Cont inregistrat: 22 Feb 2008

  • Mesaj Privat
Sincer Stefan, cred ca lucrurile sunt un pic mai complicate decat avem noi impresia ca le stapanim. Cam toate afacerile iau nastere de la practicieni, de la oameni de actiune ca tine, de la doctori ca mine, de la avocati etc. Si totusi majoritatea nu mai sunt in picioare la 5 ani sau daca sunt, sunt tot la stadiu mic si implica tot prezenta fondatorului. Si in momentul in care o afacere presupune prezenta ta nu mai e o afacere. E o alta slujba.
Ii blamam pe cei care pun saua pe noi, care nu ne respecta dar trebuie sa recunoastem ca e un dar. Antreprenorii/managerii au acel plus. Nu spun ca sunt mai destepti ca noi, doar ca au acel ceva. Pe care de exemplu eu nu il am. Altfel nici unul dintre noi nu ar mai fi angajat. Am avea toti firmele noastre de succes si am sta acum la un pahar de vorba cine stie pe unde.
Chiar cred ca ne hazardam mult si ne supraapreciem cand spunem ce am putea face noi daca am avea bani sau ocazia potrivita. Poate ca nu exista ocazia potrivita. Oamenii astia vad oportunitatile unde noi suntem orbi sau daca nu sunt si le creeaza. Am in familie pe cineva de varsta apropiata si langa care imi dau seama ca nu am facut nimic in viata. Very Happy
Skip ads

  • StefanTolos

  • Mesaje scrise: 4,224
  • Locatie: Constanta
  • Masina: Corsa 2018 B12XER
  • Status: Offline
  • Cont inregistrat: 23 Nov 2007

  • Mesaj Privat
Asa este, Daniel, lucrurile sunt extrem de complicate in toata scena de management de planul national, cel mai indicat ca cei care prind repede din formarile profesionale facute in marile firme multinationale, aceia au de castigat si se lupta cu sistemul cariat de oameni introvertiti, cat despre o afacere personala am trait aceasta experienta si este placuta, dar iti trebuie si un dram de noroc, nu mult, dar trebuie sa fie si aici il dau exemplu pe Donald Trump care a avut caderi masive dar tot s-a ridicat.

Mi-ar face placere sa stau de vorba cu tine si cu cei din jurul tau la un pahar de vorba, oricand pentru ca aici in forum, oricum am face cuvintele sunt moarte, fara suflet si este greu sa transmiti cat mai corect emotia si trairile unei idei, decat daca esti vreun prozator iscusit.
  • pirvu_daniel

  • Mesaje scrise: 4,581
  • Locatie: Dolj
  • Masina:
  • Status: Offline
  • Cont inregistrat: 22 Feb 2008

  • Mesaj Privat
Eu nu cred in noroc. In momentul in care spui ca ai avut succes datorita norocului nu mai esti om de afaceri, ci oportunist. Dramul ala de noroc ajuta dar nu asta defineste succesul.
Succesul= Decizii bune, repetate zi de zi.
Esecul= Decizii proaste, repetate zi de zi.
Cei care au ajuns undeva nu au cum sa fi avut noroc zi de zi. Eu cel putin am avut numai ghinioane de cand ma stiu. Macar pot da vina pe asta ca nu am facut mare lucru. Very Happy
  • StefanTolos

  • Mesaje scrise: 4,224
  • Locatie: Constanta
  • Masina: Corsa 2018 B12XER
  • Status: Offline
  • Cont inregistrat: 23 Nov 2007

  • Mesaj Privat
Pai atunci bine ai venit in clubul ghinionistilor.

Smile
Skip ads

  • pirvu_daniel

  • Mesaje scrise: 4,581
  • Locatie: Dolj
  • Masina:
  • Status: Offline
  • Cont inregistrat: 22 Feb 2008

  • Mesaj Privat
Stefan, mersi de link.
De parca nu citisem destul la viata mea si de parca nu as fi avut nevoie mai mult ca oricand de liniste si odihna, in vacanta asta mi s-au dat de citit carti de antreprenoriat/leadership. 8 sau 9. Dupa 4 dintre ele nu ma simt nicidecum mai destept.
Cred din ce in ce mai mult ca pentru succes trebuie sa faci unul din 2 lucruri:
1. Oamenii inteligenti angajeaza oameni mai inteligenti ca ei.
2. Stai pe langa oameni care au reusit cu adevarat si inveti de la ei. Iti stabilesti telul pe care vrei sa il obtii si cauti un om extrem de bun la asta si te lipesti de el sa furi meserie.
Sincer, nu am invatat din aproape o mie de pagini al celor mai bune 4 carti de leadership din lume cat am invatat dintr-o prezentare PowerPoint de 20 de slide-uri a Andreei facuta la firma. Nu o ridic in slavi dar asta e adevarul. Când obții creștere de 60 la suta fata de cea mai buna luna din 2013 în luna cadourilor când totul cãdea, când pentru prima datã sunt bani în conturi, când sunt asigurate stocuri, comenzi, precontracte la vânzare, când toate actele sunt la zi îmi e clar ca trebuie sã mã las de prostii și sã mã întorc la medicina mea. Același lucru îl simt și dintr-o discutie de 15 min cu persoana din familie de care ziceam. Odata am avut ocazia sa vb cred ca 7-8 minute cu Marius Ghenea. Idem. Sunt oameni organizati, cu viziune, care ar fi in stare sa le vanda gheata eschimosilor, sa ii convinga ca fac igluuri mai bune decat ei sau ca la Polul Nord cea mai buna locuinta e casa cu veranda. Si daca nu stiati, dragii nostri eschimosi, noi facem cele mai bune case cu veranda din lume. Când dai de oameni de ãștia realizezi cu adevãrat unde ești, ce haos și dezorganizare e în afacerea ta cu care te mandreai ca o credeai de succes, ca nu ești fãcut pentru asta și ca oamenii ãștia sunt mașinãrii de fãcut bani. Chiar asta sunt, antreprenori în serie și mașinãrii de fãcut bani.
Cunoasterea nu are cum sa ne faca rau dar nu cred ca da aceleasi rezultate aici ca in alte domenii. Oricum eu sunt perseverent si trec chiar acum la a 5-a carte. Poate s-o prinde si de mine totuși ceva. Smile
  • StefanTolos

  • Mesaje scrise: 4,224
  • Locatie: Constanta
  • Masina: Corsa 2018 B12XER
  • Status: Offline
  • Cont inregistrat: 23 Nov 2007

  • Mesaj Privat
Pentru ca au nativ persuasiunea.

Tii s-a intamplat vreodata sa mergi prin Bucuresti si sa cumperi de la acei vanzatori ambulanti de pe strada un lucru care nu-ti era neaparat necesar ? Ai cumparat acel lucru tocmai ca acel vanzator a stapanit tehnica de persuasiune nativ care si asta a progresat la NLP.

De citit, sunt multe de citit, ideea este sa experimentezi, ceea ce ai citit, imi aduc aminte cum dupa un curs de leadership, ne-am propus noi, cativa de acolo, sa punem in aplicare ceea ce invatasem acolo, toata aplicatia noastra a durat doar doua ore, pentru ca deja ne-am dat seama ca nu se putea aplica direct, ci indirect si am invatat ca trebuie sa imbini toate aceste cunostinte la momentul oportun, este exact ca foiile de ceapa unde l-ai pus pe mecanicul mecanicilor sa faca curat si el le zice celorlati ca acea persoana de management sa se duca in p... cu ideile lui si apoi persoana de management ii spune sa se duca acasa sa o ia la p... pe masa, exact aici este maiestria managmentului si a leadershipului, sa nu cazi in capcana asta si sa stii sa te abtii de la astfel de iesiri naturale si firesti care le genereaza creierul in sistem de combatere, mai bine spus sa ti le controlezi si sa ataci acea persoana prin multe sarcini de serviciu si sa-i demonstrezi ca orice persoana intr-o firma nu este de neinlocuit si uite asa poti face si coaching.

Domeniul asta este vast si tare minunat, mie imi place, si-mi voi dezvolta cariera pe asa ceva.

Succes in afacerea ta in continuare si ma bucur ca ti-ai gasit oamenii adecvati echipei tale de lucru care sa te ridice, continua si vei castiga. Wink

O zi buna in continuare.
  • pirvu_daniel

  • Mesaje scrise: 4,581
  • Locatie: Dolj
  • Masina:
  • Status: Offline
  • Cont inregistrat: 22 Feb 2008

  • Mesaj Privat
Pe mine nu au reusit sa ma convinga niciodata sa cumpar ceva. Sunt mai antisocial de felul meu. Very Happy
Cat despre reactiile mele, si la serviciu sunt singurul care zic "te rog frumos" si "multumesc" la toata lumea. Asta nu inseamna ca oamenii aia nu stiu ce inseamna ierarhia sau au ajuns sa se traga de sireturi cu mine. Probabil nu e cea mai indicata masura in plan financiar, dar daca ma-sa nu l-a invatat bunul simt in cei 7 de ani acasa, nu am chef sa il invat eu. Poate sa fie mecanicul mecaniciosilor. Fiecare are o lista de valori in viata dupa care se ghideaza. Iar la mine bunul simt e pe primul loc.

Daca ai, mie mi-ar fi utile niste chestii despre organizare. Eu cadeam epuizat la ceea ce e un rahat si nici macar copii si familie nu am. Oamenii astia au timp de zeci de firme, sute de angajati, familie, copii...

Leadership si antreprenoriat oricum nu se prinde nimic de mine. Poate si-au batut joc de mine si nu mi-au dat sa citesc ce trebuie. Very Happy Glumeam acum. Wink
Oamenii astia vad oportunitati unde noi nu le vedem. Nu le trebuie nici bani, nici sanse, nici noroc. Au un plan sau gasesc bresa invizibila pentru toti. Asta ar fi frumos sa se poata invata.

O sa iti dau exemplu pe "tanara energetica" Razz :
"Stii terenul ala de... ?O sa il cumparam si o sa facem un hipermarket pe el"
"Din piese Lego?" Very Happy
"Razi tu dar o te surprind. Banii nu sunt o problema. In 3 luni o sa avem terenul cumparat".
"Asa e. Banii nu sunt o problema. Avem 6000 de euro. Ne mai trebuie restul pana la 8 milioane. Eu te sustin" Very Happy
La care nasul: " Are dreptate Andreea. Sunt multe modalitati prin care poate face asta. Daca se misca repede o sa il cumpere aproape gratis in mai putin de 3 luni. O sa il cumpere cu mai putin de 30.000 si dupa ce il ia, poate ca chiar o sa ii mai ramana bani. Ia si terenul, face si bani. Eu zic ca mai bine te intorci la citit."

Cum spuneam, m-am obisnuit sa fiu cel mai prost din curtea scolii. Very Happy Si vad ca nu se schimba nimic oricat as citi. Si pe mine ma pasioneaza domeniul. Dar ma pasioneaza degeaba...
  • lucio85

  • Mesaje scrise: 4,965
  • Locatie: Gorj
  • Masina: Astra 2010 a17dtr
  • Status: Offline
  • Cont inregistrat: 14 Feb 2010

  • Mesaj Privat
Am urmarit discutia voastra si am gasit un material care face un portret al unui ,, leader eficient,, din pacate sunt foarte putine persoane ..leadership in adevaratul sens al cuvantului si sunt convins ca trebuie sa ai in ADN, gena de ,,leader,, restul e cancan.

Embarassed

,,Leadershipul reprezintã abilitatea unei persoane de a exercita un tip de influenþã,prin intermediul comunicãrii, asupra altor persoane, orientându-le spre îndeplinirea unor obiective.
D. Kipnis, S. Schmidt, C. S. Smith considerã cã pot fi identificate urmãtoarele tipuri de strategii de influenþare a oamenilor:

    - raþiunea;
    - prietenia;
    - coalizarea;
    - cãderea la învoialã;
    - agresivitatea;
    - autoritatea superioarã.


Studiul efectuat aratã cã cele mai utilizate strategii sunt cele bazate pe raþiune ºi agresivitate, iar cele mai puþin folosite sunt autoritatea superioarã ºi sancþionarea.
În orice instituþie existã o organizare formalã ºi una informalã, care deseori diferã sensibil.Leadershipul formal reprezintã dreptul formal al unei persoane de a exercita un tip de influenþã, prin intermediul comunicãrii, asupra altor persoane, în virtutea poziþiei lor ierarhice în acea instituþie.

Leadershipul informal rezidã din calitãþile intrinseci ale unei persoane, de a exercita o influenþã în cadrul unui grup informal.Eficacitatea influenþei celorlalþi prin intermediul comunicãrii este insãºi esenþa leadershipului.

Un bun manager va fi întotdeauna un bun leader, dar un bun leader nu eîntotdeauna un bun manager. Gradul ridicat de ambiguitate în organizaþii, precum ºi înmediul acestora, necesitã din partea leaderilor un nivel ridicat de complexitate cognitivã pentru a înþelege nevoia de schimbare, pentru a elabora o strategie eficientã de rezolvare a problemelor cu care se confruntã organizaþia ºi pentru a implementa aceasta strategie.

Se spunea cã pentru a fi leader trebuie sã te naºti leader, sã te naºti cu acele calitãþi care sã reprezinte ,,cheia,, succesului. Totuºi, un leader eficient se poate forma pe parcursul vieþii; ar trebui sã prezinte inteligenþa emotionalã, dar ºi competenþe personale ºi sociale. Un bun leader se construieºte printr-un proces continuu de studii, perfecþionare ºi experimentare.

Însuºirile de personalitate relevante pentru un leader eficient se referã la energia, dinamismul, tendinþa spre activitate, spiritul de iniþiativã. Autoeficacitatea perceputã, locus of control, dominanþa, empatia ºi sensibilitatea la nevoile celorlalþi sunt abilitãþi ce ajutã leaderul sã obþinã performanþa.

Dintre aptitudinile specifice unui leader eficient , alãturi de competenþa profesionalã ar fi fluenþa verbalã ºi senzitivitatea la relaþiile interpersonale.
Dorinþa de a utiliza influenþa socialã, de a-i conduce, de a-i dirija ºi orienta pe ceilalþi într-o manierã dezirabilã social, precum ºi orientarea personalã spre îndeplinirea unor scopuri înalte sunt predictori ai eficienþei leaderului.

O funcþie de conducere presupune o anumitã combinaþie de însuºiri ºi aptitudini; energie ºi capacitate de muncã, percepþie rapidã ºi exactã a datelor, inteligenþa, competenþa profesionalã, fluenþa verbalã, sesizarea exactã a relaþiilor interpersonale, controlul sub aspect afectiv ºi situaþional etc. În absenþa acestui grupaj de trãsãturi o persoanã nu devine leader eficient; în schimb, prezenþa lor la un individ nu-l face pe acesta neapãrat conducãtor.

Principalele comportamente ale unui leader eficient ºi funcþii ale leadershipului se referã la:


    Elaboreazã o strategie vizionarã de schimbare organizaþionala;
     Inspirã încredere ºi respect membrilor grupului;
     Stabileºte expectanþe înalte pentru membrii grupului;
     Stimuleazã prin exemplu personal;
     Demonstreazã încredere în forþele proprii;
     Construieºte un climat de încredere ºi siguranþã în grup;
     Menþine interacþiunea eficientã ;
     Încurajeazã grupul în direcþia perfecþionãrii;
     Stabileºte þelurile grupului ;
     Conferã identitate grupului.


Un leader eficient promoveazã întotdeauna o viziune, adoptã un stil democratic de conducere, ia decizii corecte ºi la timp, are capacitate de a gândi în perspectivã, este un bun coaching, om al viziunii, conduce eficient discuþiile, dinamizeazã grupul, stabilind obiective realiste, e pretenþios în ceea ce priveºte calitatea, îºi înþelege ºi îºi controleazã propriile emoþii, are încredere în forþele proprii, este uºor adaptabil, optimist, ambiþios, disponibil sã acþioneze ºi sã profite de oportunitãþi, deleagã sarcini de rutinã, creeazã cadrul necesar pentru o activitate eficientã, comunicã clar, încurajând feedback-ul, sprijinã membrii echipei, formeazã echipa în adevãratul sens, menþine integritatea grupului, foloseºte tactici de persuasiune, prezintã empatie ºi stimuleazã abilitãþile celor din jur prin feed-back ºi îndrumare.

O persoanã cu caracter autocratic-democratic, directiv-permisiv, orientat pe sarcini ºi pe persoane caracterizeazã un leader eficace.

Un leader eficient va þine seama întotdeauna de urmãtoarele:

    - Promoveazã o viziune convingãtoare, astfel încât ceilalþi sã te urmeze!
    - Formeaza-þi echipa ºi menþine-i integritatea! (doar aºa vei reuºi)
    - Fii un exemplu pentru ceilalþi!
    - Fã-i pe ceilalþi sã se simtã importanþi! (le va creºte încrederea în sine)
    - Urmeazã regula de aur ,,Ce þie nu-þi place, altuia nu face!,, (încearcã sã îi tratezi pe ceilalþi aºa cum þi-ar plãcea þie sã fii tratat)
    - Admite greºelile! (a greºi e omeneºte; dacã tu ai greºit, nu iþi ascunde greºelile,pentru cã aºa vor face ºi cei din jurul tau)
    - Gestioneazã conflictele!
    - Laudã în public, dar criticã în particular! (nimãnui nu îi place sã fie criticat în public, deoarece se simte stânjenit; în schimb, lauda în public îþi dã þncredere în forþele proprii)
    - Fã un joc al competiþiei! (competiþia îi motiveazã pe cei din jur sã îºi punã în valoare calitãþile, încercând sã se autodepãºeascã)
    - Stabileºte þelurile echipei ºi atinge-le! (aºa vei da dovadã de eficienþã).


Despre leader ºi leadership în citate:

,,Esenþa leadershipului este viziunea. Nu poþi sulfa într-o trompetã nesigura,,(Th.M.Hesburg}

,,Un leader bun se uitã peste umãrul sãu ºi apoi se asigurã cã cineva îl urmeazã,,(Henry Gilmen)

,,Sarcina unui leader este sã ia oamenii din locul în care se aflã într-un loc unde nu au mai fost,, (Henry Kissinger)

,,Leadershipul este arta de a convinge pe cineva sã facã ce vrei tu, de plãcere,,(D.Eisenhover)

,,Cel mai bun exemplu de leadership, este leadershipul prin exemplu,, (Jerry McClain)

,,Înþelepciunea de a-þi admite punctele slabe ºi a le corecta prin învãþare continuã înseamnã leadership,, (A. James)

,,Nu le spune oamenilor cum sã facã bine lucrurile. Spune-le ce sã facã ºi lasã-i sã te surprindã cu rezultatele lor,,(George.S.Patton)

,,Managementul face lucrurile cum trebuie, leadershipul face lucrurile care trebuie,,(Peter. F. Drucker)

,,Înainte sã devii un leader, succesul însemnã sã te dezvolþi. Când ai devenit leader,succesul înseamnã sã îi ajuþi pe ceilalþi sã se dezvolte,,Jack Welch)

,,Trebuie sã urmez oamenii. Nu sunt eu leaderul lor?,, (Benjamin Disraeli)

Bibliografie
Boereanu, Anca, Leadership-stiluri de comunicare.
Goleman, Daniel; BOYATZIS, Richard, Inteligenþa emoþionalã în leadership, Editura
Curtea Veche, Bucureºti. 2005.
Ilinca, Ion. Putere ºi leadership în Revista Finanþe Publice ºi Contabilitate, v.18, nr 7-8,2007, p. 75-82.
Owen, Hilarie; Hodgson, Vicky.. Manual de leadership: ghid practic pentru un leadership eficient, Editura Codecs, Bucureºti,2006.,,

Respect!
Skip ads

  • ebz77

  • Mesaje scrise: 105
  • Locatie: Arges
  • Masina: Corsa 2001 z12
  • Status: Offline
  • Cont inregistrat: 16 Nov 2010

  • Mesaj Privat
Nu stiu daca este cazul sau nu sa-mi exprim si eu punctul de vedere, dar incerc.
La fel cum a zis si Daniel, Stefan imi este prieten de mult timp si il cunosc destul de bine. Ceea ce face face extraordinar de bine si ca la carte. Daca eu in munca fizica la o masina mai improvizez, Stefan nu face asa ceva. El spune ca a stiut producatorul de ce a facut-o asa si asa trebuie sa iasa.
In ceea ce o priveste pe Andreea, nu o cunosc, dar are idei destul de bune, dar cam idealiste. Sunt convins ca asa ar trebui sa se lucreze intr-un sistem, dar de foarte multe ori nu este valabil la noi pentru ca traim in Romania si aici exista legea "elefantului", care spune ca ceea ce face tatal elefant face si fiul lui.... si acestia traiesc mult si nu uita metehnele vechi.
Ceea ce nu trebuie sa uitam in aceasta discutie e faptul ca vorbim la general, nu la modul particular despre ceea ce am facut noi.
Pentru ca am contrazis-o pe Andreea, imi permit sa il contrazic si pe Stefan. Daca stai la serviciu peste program nu inseamna ca faci munca mai multa sau mai de calitate, ci inseamna ca nu stii sa iti faci munca in timpul pe care il ai la dispozitie. Aici nu este cazul lui Stefan.
Din ceea ce a scris Andeea imi dau seama ca a lucrat in domeniul transporturilor sau poate ca ma insel. Munca in acest domeniu este diferita de ceea ce face Stefan si cred ca de aici apar si diferentele. Diferente mai sunt si in cazul unui manager care lucreaza doar cu sefii, oricare ar fi acestia, dar ca sef de echipa de mentenanta lucrezi cot la cot cu oamenii.
Sper ca am fost inteles in ceea ce am vrut sa va transmit si in incheiere va urez SARBATORI FERICITE, un AN NOU FERICIT si plin de impliniri, iar anul care vine sa aduca numai belsug, intelegere, sanatate si tot ceea ce va doriti.

Cu stima si respect, Claudiu.
  • andreea_mihai

  • Mesaje scrise: 5
  • Locatie: Dolj
  • Masina:
  • Status: Offline
  • Cont inregistrat: 25 Dec 2013

  • Mesaj Privat
Nu am lucrat in transporturi. Vin din domeniul bancar in care ma ocupam de persoanele juridice si analiza de risc a acestora si dintr-o firma de business coaching unde ma ocupam de analiza activitatii firmelor si optimizarea acestora.
Eu nu ii neg calitatile de sef de sectie bun ale lui Stefan. Insa faptul ca esti un sef de sectie bun nu te face un manager/antreprenor bun. Sper sa nu ajunga sa se convinga de vorbele mele cand va face pasul. Ar fi frumos sa ma insel eu.
De calitatile unui leader s-a tot scris in carti. Unii sunt pedepsiti sa le si citeasca. Very Happy Nu dau nume sa nu se simta prost. Very Happy
Le pot rezuma si eu:
-autocontrol;
-curaj;
-simtul dreptatii;
-precizie in planuri;
-capacitatea de a fi like-able;
-fermitate in hotarari;
-asumarea responsabilitatii;
-cooperare;
-intelegere;
-solidaritate;
-stapanirea detaliului,a fiecarui detaliu;
-obiceiul de a fi platiti pentru ceea ce fac cu ce stiu si nu pentru ce stiu;
-viziune;
-intelegerea pietii;
-capacitatea de a maximiza in piata atuurile oamenilor tai;
-cunostiinte solide de marketing;
-intelegerea nevoilor clientului;
...mai multe in 2014 cand poate o sa fim toti mai buni manageri. La multi ani tuturor!
  • andreea_mihai

  • Mesaje scrise: 5
  • Locatie: Dolj
  • Masina:
  • Status: Offline
  • Cont inregistrat: 25 Dec 2013

  • Mesaj Privat
Si niste urari altfel pentru un an mai bogat si o Romanie mai frumoasa! Sunt din ultima prezentare zilnica PP de la firma dar se aplica in fiecare zi!


  • pirvu_daniel

  • Mesaje scrise: 4,581
  • Locatie: Dolj
  • Masina:
  • Status: Offline
  • Cont inregistrat: 22 Feb 2008

  • Mesaj Privat
Sefa, eu cred ca nu ne platesti cat muncim ca sa iti indeplinesti targetul pe 2014 si sa iti iei bonusul din contract. Very Happy Oricum o sa tragem la jug pentru tine, am inteles de la prima prezentare ca un "manager lucreaza la afacere, nu in afacere". Very Happy
Skip ads

  • pirvu_daniel

  • Mesaje scrise: 4,581
  • Locatie: Dolj
  • Masina:
  • Status: Offline
  • Cont inregistrat: 22 Feb 2008

  • Mesaj Privat
Cum spuneam, de parca nu era suficient ca din clasa a 8-a citesc 2-3 cãrti pe sãptãmânã(si sunt 16 ani de atunci), vacanta asta am fost pedepsit 9 cãrti de antreprenoriat. Am citit doar 7. Nu s-a prins mare lucru de mine. Smile
Pentru ca am fost întrebat pe Fb/Mess dacã putem ajuta chiar nu suntem în mãsura sa dam sfaturi. Sfaturi sau lecții pot da oamenii care au realizat ceva mare. Noi suntem un grup mic de firme(6 cu sediul în Ro și 2 în Uk) cu domenii total diferite de activitate. Singura lecție pe care am putea-o da e cea a plecatului de foarte, foarte de jos, a grijilor, a problemelor și a lipsei banilor pentru fiecare pas sãptãmânal în dezvoltare, povestea a 2 ani de chin zi de zi, a oboselii duse dincolo de orice limita fizica și psihica. Nu prea e nimic de învãțat din asta. Sper ca dupã preluarea de cãtre Andreea, sa le ducã ea unde am visat și eu și nu am fost în stare. Și dacã iese prost, a fost o poveste frumoasa.
  • lucio85

  • Mesaje scrise: 4,965
  • Locatie: Gorj
  • Masina: Astra 2010 a17dtr
  • Status: Offline
  • Cont inregistrat: 14 Feb 2010

  • Mesaj Privat
http://www.slideshare.net/b...rand-soares-szasz
  • pirvu_daniel

  • Mesaje scrise: 4,581
  • Locatie: Dolj
  • Masina:
  • Status: Offline
  • Cont inregistrat: 22 Feb 2008

  • Mesaj Privat
Aia cu "sa devi" e maxima. O decizie de calitate ar fi o investitie intr-o carte de gramatica.
  • pirvu_daniel

  • Mesaje scrise: 4,581
  • Locatie: Dolj
  • Masina:
  • Status: Offline
  • Cont inregistrat: 22 Feb 2008

  • Mesaj Privat
Generatia noua, generatia "energetica" vine din urma si inoveaza. Wink
Echipamente comunicatie de tot felul: internet, TV, telefonie, comunicatii speciale inclusiv pentru industria aeronautica(Airbus A320). Cool

  • Shiva

  • Mesaje scrise: 1,976
  • Locatie: Cluj
  • Masina: Corsa 2002 Z12XE
  • Status: Offline
  • Cont inregistrat: 22 Aug 2009

  • Mesaj Privat
Da, o "placere" sa ai un "dulap" dinala intr-o sala mica de conferinte.

Toate aceste "soft skills" ar trebui invatate si lustruite in scoala. Daca stau bine sa ma gandesc, in toti anii de scoala am avut un singur proiect in echipa, si ala in anul 2 de facultate. Ar fi bine sa se introduca cursuri despre alimentatia corecta in gradinita - scoala primara, cursuri de time management, finante, leadership, concursuri de dictie si discursuri, etc, etc.
E greu, de la o varsta incolo sa incerci sa acaparezi si sa folosesti la maxim aceste tehnici. Macar prin orasele mari tot se mai face un toastmasters, un curs de NLP, de antreprenoriat...

Io-s la servici un "bitch". Desi ar trebui sa-i duc pe fiecare de manuta spre a-si mari cunostintele tehnice din domeniu. Nu mai am rabdare sa lucrez cu oameni care se complac cu nivelul unde au ajuns si le convine "timpul trece, leafa merge". Dar isi dau si ei cu parerea ca noah, sunt seniori. Pfffff!
Skip ads

  1. Home
  2. Discutii Generale

Discutii similare

Intra in ClubOpel!

check Cea mai mare comunitate Opel
check Intalniri locale
check Skip Ads
check Vinzi/Cumperi
check Gratuit pe viata




CO+FB CO+FB CO+YT CO+IG CO+TWTR